Amazon susține un proiect de lege federal pentru legalizarea marijuana
Într-un tweet postat marți, Amazon a declarat că oferă sprijin total unei inițiative care ar elimina cannabisul de pe lista substanțelor interzise la nivel național. States Reform Act a fost introdus în noiembrie anul trecut și, dacă va fi adoptat, ar trata planta de cannabis și compușii săi psihoactivi asemenea alcoolului.
Uriașul comerțului online a considerat mult timp că prohibiția cannabisului este o politică învechită. În septembrie anul trecut, compania a anunțat că nu își va mai testa șoferii pentru consum de marijuana, oferind astfel un exemplu şi altor mari companii care să renunțe la testele pentru marijuana la noii angajați. Amazon a cheltuit milioane de dolari pentru a face lobby pentru reforma federală a cannabisului.
Statele sunt libere să-și stabilească propriile politici privind cannabisul
Conform noului proiect propus de reprezentanta Nancy Mace, statutul ilegal al plantei și al derivaților săi psihoactivi va fi abrogat la nivel național, însă fiecare stat va avea libertatea să adopte propria politică.
În acele state unde utilizarea medicală sau recreațională a cannabisului este deja legalizată, industria nu va mai fi amenințată de urmărirea penală federală. Iar statele care abia iau în calcul reforma pot decide dacă mențin prohibiția sau o încheie. Dacă aleg legalizarea, singurele restricții impuse de legislația federală vor fi vârsta minimă legală de 21 de ani și o acciză de 3% la vânzările de cannabis.

Reformă a cannabisului susținută de GOP? Asta e ceva nou!
Nu este primul proiect de lege ce vizează legalizarea federală a cannabisului propus de parlamentarii americani. Însă acesta este unic deoarece toți autorii inițiativei sunt republicani.
Sprijinul popular pentru reformă este puternic de ani buni, dar congresmenii și senatorii nu s-au grăbit să asculte dorințele alegătorilor, iar republicanii au fost întotdeauna în urma democraților în sondaje. Mai mult, toate proiectele anterioare pentru legalizarea cannabisului au eșuat din cauza opoziției puternice a GOP.
Faptul că ultima inițiativă este propusă de republicani și este la fel de cuprinzătoare ca oricare alta elaborată de democrați este cel mai clar semn că de această dată lucrurile stau diferit. În 2012, statul Colorado a deschis drumul legalizării cannabisului permițând utilizarea recreațională, și nu mai pare atât de nerealist ca după încă un deceniu întreaga națiune să îi urmeze exemplul.
Comments