Bărbat de 71 de ani eliberat după ce a executat 31 de ani de închisoare pentru acuzații non-violente legate de marijuana

10 December 2020
10 December 2020
2 min read
Bărbat de 71 de ani eliberat după ce a executat 31 de ani de închisoare pentru acuzații non-violente legate de marijuana

Richard DeLisi, un bărbat în vârstă de 71 de ani din Florida, a fost eliberat marți de la South Bay Correctional and Rehabilitation Facility din Palm Beach County, după ce a executat 31 de ani în spatele gratiilor pentru infracțiuni legate de cannabis

Într-un interviu după eliberare, când a fost întrebat care sunt planurile lui de viitor, acesta a răspuns că va sărbători la un restaurant local, Rustic Inn, unde va mânca niște crabi după-amiaza. Mâncare rafinată pentru poftă de mâncare, nu-i așa. 

Motivul pentru care DeLisi a fost condamnat la 90 de ani de închisoare a fost infracțiuni de tip racketeering, trafic de cannabis și conspirație, când în 1988, Richard și fratele său mai mare Ted au fost prinși într-o operațiune de tip reverse-sting, adică atunci când polițiștii apar sub acoperire la o tranzacție de droguri, în timp ce cei doi traficau marijuana din Columbia în Florida. 

 

DeLisi înainte și după eliberare.

Richard DeLisi înainte și după eliberarea din închisoare pentru acuzații non-violente.

 

Cu norocul de partea lui, datorită efortului comun al Last Prisoner Project și al avocaților pro bono (care oferă servicii juridice gratuite) Juster, Michael Minardi și Elizabeth Buchanan, Richard DeLisi a reușit să fie eliberat cu aproape 60 de ani înainte de data stabilită inițial pentru eliberare. 

Last Prisoner Project este o organizație nonprofit care reunește avocați, activiști și experți în politici, având ca scop eliberarea persoanelor închise pentru acuzații non-violente legate de marijuana

Totuși, potrivit Departamentului de Corecție din Florida, eliberarea lui DeLisi nu a avut legătură cu terți, ci pentru că au revizuit dosarul său și au constatat că nu primise credit pentru timpul deja executat, ceea ce a dus la eliberarea sa mai devreme. 

"Este extraordinar de minunat să știu că voi fi foarte curând acasă cu familia și cei dragi," a spus Richard echipei sale juridice luna trecută, când a fost anunțată noua dată a eliberării.

Înainte de eliberarea lor, atât Richard cât și Ted DeLisi erau descriși ca fiind cei mai longevivi doi deținuți pentru crime non-violente legate de marijuana din țară.

Cu toate acestea, fratele său Ted a fost eliberat din aceeași închisoare în anul 2013 după ce a reușit cu succes să facă apel la condamnarea pentru conspirație. La acel moment, însă, apelul lui Richard fusese încă respins.

Trebuie să subliniem că o condamnare de 90 de ani pentru astfel de acuzații, dictată de judecătorul Dennis Maloney, este considerată mult peste recomandările din ghidurile judiciare.

“A fost atât de nedrept ce mi-au făcut. Tot ce sper este să pot ajuta și alți oameni care sunt în aceeași situație.” a spus Richard. 

Este trist să afli că atâția ani din viața unei persoane au fost irosiți fără justificări corecte pentru acest lucru, nu că ar mai conta acum, având în vedere că el deja a pierdut acei ani. 

Totuși, nu este de mirare că reacția lui DeLisi niciodată nu a fost una violentă, nici înainte, nici după eliberare. De fapt, omul pare doar pur și simplu fericit că poate petrece din nou timp alături de familie și să sărbătorească alături de cei dragi după 31 de ani.

De acum, DeLisi își va întâlni pentru prima dată cei cinci nepoți și se va reuni cu cei doi copii ai săi. 

 



Comments

New Comment
Încă niciun comentariu