Cum să Crești Producția: Defolierea la Cannabis

22 June 2020
Defolierea este o metodă cu risc ridicat pentru creșterea producției și ar trebui folosită de cultivatorii cu mai multă experiență.
22 June 2020
6 min read
Cum să Crești Producția: Defolierea la Cannabis

Conținut:
Citii mai multe
  • 1. Defolierea la cannabis
  • 2. Beneficiile defolierii la cannabis
  • 3. Care este diferenȚa Între defoliere, lollipopping Și schwazzing?
  • 4. Când să defoliezi?
  • 5. Cum să defoliezi?
  • 6. Cât să Îndepărtezi și cât de des?
  • 7. Avantaje și dezavantaje ale defolierii
  • 7. a. Avantaje
  • 7. b. Dezavantaje
  • 8. Întrebări frecvente despre defolirea la cannabis
  • 9. În concluzie

Atunci când cultivi semințe de cannabis, defolierea este o metodă care poate crește producția, deoarece prin îndepărtarea frunzișului în exces planta va redirecționa energia către muguri. Procedând astfel, permiți luminii să pătrundă mai adânc și crești circulația aerului, toate acestea pot duce la dezvoltarea unor muguri mai mari și mai denși.

 

Sebastian Good îți explică tot ce e important despre Defolierea la Cannabis Autoflowering.

1. Defolierea la Cannabis

Defolierea la cannabis este o metodă controversată, există mulți cultivatori care nu cred în ea și mulți care cred. Motivul este că planta de cannabis folosește frunzele mari (fan leaves) în procesul de fotosinteză, astfel încât prin îndepărtarea lor îi reduci suprafața de absorbție a luminii. Metoda defolierii presupune eliminarea frunzelor care pot umbri mugurii și din zonele unde sunt prea multe frunze apropiate.

 

Cum să Crești Producția: Defolierea la Cannabis

Prin îndepărtarea unor frunze, permiți mugurilor să se dezvolte mai bine - atenție doar să nu exagerezi!
 

Chiar dacă scopul este să redirecționezi energia plantei de la frunzișul în exces către mugurii aflați în dezvoltare, acest lucru îi va expune și mai mult luminii, va asigura o circulație mai bună a aerului și mai mult spațiu pentru muguri. Această tehnică este uneori confundată cu lollipopping, deși amândouă presupun eliminarea frunzelor, lollipopping înseamnă eliminarea frunzișului de pe ramurile inferioare, pe când defolierea este eliminarea strategică a frunzelor acolo unde este nevoie pentru a crește producția. Atenție: dacă defoliezi prea agresiv, vei stresa plantele și le poți încetini creșterea și reduce producția. De asemenea, ține minte că ar trebui să elimini frunze doar dacă este cu adevărat necesar.

2. BENEFICIILE DEFOLIERII LA CANNABIS

Înainte de a merge mai departe, știința din spatele defolierii nu este încă pe deplin dovedită. Având în vedere interdicția nedreaptă asupra cultivării și consumului recreațional de cannabis care începe încet să fie eliminată la nivel mondial, sperăm că în anii următori vor apărea tot mai multe studii controlate. Aceste studii ar trebui să ajute la demitizarea creșterii, dar până atunci avem doar dovezi anecdotice.

Asta înseamnă că nu ar trebui să încercăm metode de creștere încă nesusținute de știință? Sigur că nu! Chiar dacă subiectul este controversat între cultivatori, există suficienți susținători pentru a arăta că poate are beneficii reale. Chiar dacă avantajele nu sunt dovedite științific, nimic nu te împiedică să experimentezi cu plantele tale și să vezi ce funcționează pentru tine.

 

Susținătorii defolierii spun că beneficiile vin nu doar din expunerea zonelor de muguri la mai multă lumină, ci și din îmbunătățirea circulației aerului la nivelul întregului coronament. Unele varietăți sunt cunoscute ca fiind foarte stufoase, iar acest lucru poate duce la mucegai sau apariția insectelor. Acest lucru se întâmplă deoarece umiditatea și temperatura pot depăși nivelurile dorite, iar prin eliminarea unei părți din frunziș, aerul va circula mult mai bine prin întreaga cameră de creștere și astfel aceste niveluri vor fi mai ușor de controlat.

3. CARE ESTE DIFERENȚA ÎNTRE DEFOLIERE, LOLLIPOPPING ȘI SCHWAZZING?

Toate cele trei tehnici presupun eliminarea frunzelor mari ale unei plante de cannabis, dar procesul diferă. 

  • Defolierea, așa cum am descris în acest articol, presupune eliminarea doar a câtorva frunze mari la fiecare 4-7 zile și urmărirea nivelului de stres al plantei după fiecare etapă.
  • Lollipopping este procesul de îndepărtare a întregului frunziș (sau chiar a ramurilor) din partea inferioară a plantei.
  • Schwazzing este o formă extremă de defoliere, unde toate frunzele mari se îndepărtează la intervale precise.

4. Când Să Defoliezi?

Înainte de a elimina chiar și o singură frunză, trebuie să te asiguri că vei avea un beneficiu real. E recomandat să ai cunoștințe minime despre cultivarea cannabisului pentru a evalua dacă merită să-ți riști recolta. Cultivatorii defoliază de obicei în combinație cu tehnici de training, precum SCROG, legarea ramurilor sau topping, pentru a face mai ușor de legat ramurile sau întregul coronament.

 

Cum să Crești Producția: Defolierea în faza vegetativă

Defolierea în faza vegetativă.
 

Este recomandat să defoliezi doar în faza vegetativă (chiar dacă se poate și în primele săptămâni ale fazei de înflorire). Poți începe să elimini frunze de cum începe faza de creștere, dar e mai bine să aștepți cel puțin 1-2 săptămâni înainte să începi defolierea. Ține cont că unele varietăți sunt mai sensibile și pot avea nevoie de 4-7 zile pentru a-și reveni și a-și relua ritmul de creștere. Defoliind plantele autoflowering, poți încetini foarte mult creșterea și reduce producția, deci atenție!

3. Cum să Defoliezi?

Dacă ești la început cu defolierea, cel mai sigur e să folosești o foarfecă sterilizată cu alcool. Cultivatorii cu experiență smulg frunzele cu degetele, folosind unghia pentru o tăietură curată, dar dacă nu ai suficientă experiență poți ajunge să zgârii tulpina și să faci planta mai sensibilă la dăunători.

4. Cât să Îndepărtezi și Cât de Des?

Nu există o regulă clară privind momentul opririi, totul depinde de densitatea frunzișului și de obiectivul tău final. Pentru a nu stresa planta, ar trebui să elimini 1-3 frunze odată, la fiecare 4-7 zile sau când observi că planta și-a revenit complet și să nu depășești maximum 10-20% din frunzișul total.

 

Cum să Crești Producția: Rezultatul defolierii la o plantă de cannabis

Pentru a evita stresarea plantelor, elimină frunzele treptat; scopul tău este ca lumina să pătrundă mai adânc fără a elimina prea mult.
 

Scopul tău este ca lumina să pătrundă mai profund și să asiguri o bună circulație a aerului, deci să nu îndepărtezi frunzele din apropierea mugurilor, deoarece acest lucru va afecta cu siguranță creșterea și nu va ajuta nici circulația aerului și nici expunerea la lumină.

Este important să nu uiți că îndepărtând prea multe frunze mari poți încetini fotosinteza, cu efect opus față de ce urmărești.

5. Avantaje și Dezavantaje ale Defolierii

Avantaje

•  Poate crește circulația aerului și pătrunderea luminii către muguri.

•  Poate favoriza dezvoltarea unor flori mai dense.

•  Poate crește producția finală.

 

Cum să Crești Producția: Obiectivul defolierii

Obiectivul defolierii este ca lumina să pătrundă mai adânc și să asiguri o mai bună circulație a aerului.

Dezavantaje

•  Poate cauza stres plantei.

•  Necesită ceva experiență pentru a fi realizată corect și cu succes.

6. Întrebări frecvente despre Defolirea la Cannabis

Există situații în care sigur nu ar trebui să faci defoliere?

Da, există anumite situații în care trebuie să te abții 100% de la orice formă de defoliere. Dacă recolta ta prezintă orice semn de stres, pune foarfeca jos și lasă planta să-și revină complet înainte de orice altă tehnică de training, inclusiv defolierea. Dacă crezi că planta ta suferă de

 

 

Atunci ai mare, mare grijă cu orice defoliere. Dacă există frunze grav afectate de una din aceste cauze, atunci poți lua în calcul eliminarea lor, dar nu exagera. Infestările cu dăunători pot fi localizate pe partea inferioară a frunzelor mari, iar astfel de zone ar trebui îndepărtate cu grijă.

 

Există momente când trebuie să oprești complet defolierea?

Nu chiar. Atât timp cât urmezi toți pașii de mai sus, poți defolia până în ultima zi de creștere. Mulți cultivatori aleg să elimine toate frunzele mari chiar înainte de recoltare, pentru a putea face poza finală doar cu muguri și plantă.

Totuși, ai grijă să aștepți până când ești absolut sigur că planta a ajuns la maturitate completă înainte de a elimina toate frunzele mari. Defolierea masivă în faza de înflorire poate reduce producția, așa că verifică bine tricomele înainte de a lua o hotărâre.

Sunt defolierea și tăierea (pruning) același lucru?

Deloc. Chiar dacă ambele sunt tehnici valide și unii cultivatori folosesc termenii interschimbabil, nu sunt același lucru. Defolierea implică doar eliminarea frunzelor, în timp ce pruning-ul presupune îndepărtarea întregii structuri de ramuri. Există o gamă largă de metode de pruning care pot ajuta la creșterea producției totale, dar reține că pruning-ul este o tehnică foarte stresantă pentru plante și trebuie făcută cu grijă și la momentul potrivit.

 

Poți defolia plante autoflowering și fotoperiod la fel?

Da, într-o oarecare măsură. Tehnica de îndepărtare a frunzelor este aceeași, dar la plantele autoflowering trebuie să fii mai atent decât la cele fotoperiodice. Autoflowering-urile au o perioadă vegetativă prestabilită înainte să înceapă formarea florilor, ceea ce înseamnă că au mai puțin timp să se refacă după stres.

7. În Concluzie

La fel ca alte tehnici HST, este foarte ușor să îți stresezi planta prin defoliere, eliminarea frunzelor trebuie folosită împreună cu alte tehnici de antrenare a plantelor.

Dacă vrei să defoliezi pentru a crește producția, aruncă mai întâi o privire peste alte tehnici de antrenare a plantelor, multe dintre ele pot îmbunătăți circulația aerului și lumina la muguri fără să-ți stresezi plantele prea mult.

 

 



Comments

New Comment
Încă niciun comentariu